Îngrijirea extensiilor de gene
Home Frumusețe Îngrijirea extensiilor de gene
Frumusețe - 19 februarie 2019

Îngrijirea extensiilor de gene

O privire seducătoare este o armă perfectă. Cu părere de rău, nu toate doamnele/domnișoarele se pot bucura de gene dese și lungi. Însă cît de bine este că a apărut procedura de alungire a genelor care ne salvează. Putem apela la extensii de gene oricînd dorim, fie că ne pregătim pentru o ocazie specială ( aniversarea căsătoriei,  la mare, la munte…) sau pur și simplu dorim să arătăm cît mai bine în fiecare zi, fără mare efort. Extensiile de gene sunt cu adevărat un ajutor. Pentru că suntem din ce în ce mai ocupați, ele ne economisesc timpul nostru prețios. În așa fel putem să mai dormim dimineața 30 de minute în plus. În funcție de îngrijire și de meșter, extensiile de gene țin 2-3 săptămîni. Totuși dacă am găsit un meșter iscusit, durata vieții extensiilor de gene depinde de noi. De aceea, dacă doriți gene frumoase și dese cît mai mult timp, urmați sfaturile de mai jos cu privire la îngrijirea lor.

Atenție primelor 24 ore   

După ce ați ieșit de la meșter, primele 24 de ore sunt foarte importante. Dacă doriți să vă bucurați o perioadă îndelungată de extensiile de gene, atunci în primele 24 de ore trebuie să le acordați o îngrijire mai deosebită. Nu vă spălați cu apă peste gene, ascundeți-vă de ploaie sau luați umbrela. De asemenea, nu faceți duș cu apă fierbinte și feriți-vă de aburi. Fără saună și sală de sport. Poate vi se pare prea multe restricții dar gândiți-vă cît cîștigați. Sacrificați o zi pentru a fi frumoase o lună. Merită, așa-i ?

Nu dormiți cu fața în pernă

Pentru multe dintre noi poate fi o adevărată încercare să nu dormim pe burtă. Nu este recomandată această poziție pentru că în timpul somnului genele se ating de pernă și astfel mult mai repede cad. Însă dacă iubiți foarte mult ca să dormiți cu fața în pernă atunci asta e, dormiți. Pur și simplu o să observați în timp că pe partea care dormiți cel mai mult ( dreapta sau stînga ) extensiile de gene o să fie mai rare. Dar se rezolvă ușor la următoarea vizită de alungire a genelor.

Nu vă frecați genele

Chiar dacă simțiți necesitatea de a vă scărpina la ochi, scărpinați-vă, însă cu mare grijă și atenție. De asemenea, trebuie să avem grijă să spălăm delicat extensiile de gene. Nu folosim soluții pe bază de ulei ci soluții pe bază de apă, cum ar fi apa micelară. Apoi cu degetele ușor clătim genele și cu un prosop din hârtie tapotăm. Le lăsăm să se usuce apoi le pieptănăm.

Nu folosiți rimelul

Dacă ați optat pentru o procedură de alungire a genelor uitați de rimel. Rimelul odată aplicat pe extensiile de gene va fi greu de înlăturat. Iar aceasta va duce la ruperea și căderea genelor. Dacă vă doriți gene mai dese și accentuate, rugați-l pe meșter să vi le facă mai dese.

Fără lacrimi 

Pentru a vă putea putea bucura de extensiile de gene cît mai mult timp, nu plângeți. Lacrimile de asemenea duc la căderea extensiilor de gene. Gîndiți-vă că este un motiv în plus de a fi fericite…

 

Ce NU trebuie să faceți :

Îngrijirea extensiilor de gene Îngrijirea extensiilor de gene       Îngrijirea extensiilor de gene   Îngrijirea extensiilor de gene  Îngrijirea extensiilor de gene

Lasă un răspuns

You have to agree to the comment policy.